Visconti Tarots-The Sun and The Moon-stilou
52.761,00 lei Adaugă în coș

Visconti Tarots-The Sun and The Moon-stilou

52.761,00 lei

În anul 2006, compania Visconti din Florența a cerut efectuarea unor cercetări heraldice privind familia Visconti, care a dominat Italia în perioada Evului Mediu din anul 1250 până în perioada Renașterii, atunci când aceasta s-a unit cu o altă dinastie importantă, familia Sforza.
Atunci când Bianca Maria Visconti s-a căsătorit cu Francesco Sforza, un artist a cărui identitate nu se cunoaşte încă a realizat un pachet de cărţi de tarot care a primit numele acestei familii. Putem admira o parte din exemplarele originale la Biblioteca Morgan Pierpont din New York sau în alte colecții private, însă din păcate pachetul este incomplet în zilele noastre, deși acesta este considerat a fi cel mai vechi pachet de cărţi de tarot.
Editura de cărţi de tarot de colecţie, Scarabeo din Torino, a recondiţionat și a reeditat recent acest pachet cunoscut. Deoarece familia Visconti din Florența a aflat de această activitate de recondiţionare și de ediţia ornamentată cu foiţe de aur, am dorit să sărbătorim acest eveniment, reamintindu-ne astfel de originile istorice ale mărcii noastre printr-o colecție de stilouri limitată numai la 78 de exemplare (numărul de cărţi dintr-un pachetul de cărţi de tarot).
I-am cerut lui Oshita, artistul şi pictorul nostru care utilizează tehnica de decorare maki-e, să reproducă o parte dintre cele mai cunoscute şi importante arcane pe capacul și corpul stiloului. Ceea ce a rezultat este o colecţie absolut extraordinară, nu doar datorită frumuseții imaginilor renascentiste în miniatură, ci și datorită talentului de care a dat dovadă Oshita-san. Acesta a reuşit să reproducă imaginile de pe cărţile de tarot, folosind într-un mod uimitor abilitățile sale artistice, pentru care este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai importanţi experţi şi pictori ai tehnicii japoneze numită maki-e.

CARACTERISTICI:

-ediţie limitată de 78 de exemplare în lume
-colecţie de 4 stilouri: the Chariot and the Wheel of Fortune (Carul şi Roata norocului), the World and the Lovers (Lumea şi Iubitorii), the Sun and the Moon (Soarele şi Luna), the Devil and the Tower (Diavolul şi Turnul)
-material: răşină vegetală
-peniţă stilou: aur de 18K
-rezervor de cerneală dublu cu sistem de umplere
-decorare maki-e realizată de Soukou Oshita
-tehnici maki: Hira Makie (model plat), Taka Makie (model în relief), Raden (inserţii sidef), Hyomon (inserţii aur şi argint), Irourushi (lăcuire colorată)
-ambalaj: cutie din lemn de măceş cu un pachet de cărţi de tarot pentru fiecare stilou
-casetă pentru colecţia de 4 stilouri

În stoc

Transport gratuit la comenzi de peste 299 lei

  • Retur in 30 de zile
  • Personalizare gratuita
  • Garantie 1 an sau pe viata
  • Cel mai bun pret

Visconti

Pentru mai bine de 20 de ani numele “Visconti” a fost sinonim cu instrumentele de scris de o eleganta extraordinara venita dintr-o intensa cercetarea istoriei si a tehnologiei. In intreaga sa gama de stilouri, rollere si pixuri Visconti offera multe sortimente de articole de o calitate superioara toate avand caractere si caracteristici puternice.

Directorul acetei compani Florentine fondata in 1988 este Dante del Vecchio,”deus ex machina” cu un puternic dinamism creativ, aceleasi caracteristici pe care le putem regasi in creatile Visconti.Pasiunea lui personala pentru stilourile istorice este baza cautarii lui nemarginite pentru noi expresii in arta instrumentelor de scris.

Neincetata dragoste pentru cultura si pasiunea pentru inovatie, impreuna cu redosceperirea artizanatului si dezvoltarea in permanenta a noi instrumente de scris sofisticate imbinate cu neegalate forme de culoare, design si naturaletea innstrumentelor Visconti, este ceea ce le face unice.

Toate aceste caracteristici sunt baza conceptului de creare a continutul si forma, inovatoarelor si intodeauna naucitoare intrumente de scris.
Fiecare instrument are o istorie proprie: de arta, arheologie, filozofie, matematica, literatura, istorie antica sau contemporana si nu numai. Visconti acorda un tribut scrierii culturii umane. In conformitate cu acest concept isntrumentele inceteaza sa fie simple instrumente de scris si devin panzele pe care noi expresii artistice sunt pictate si noi emotii puternice sunt transmise.

Celuloidul, materialul care este considerat aurul instrumentelor de scris in lume, este principala caracteristica a colectiilor Visconti care contin deasemenea materiale alternative, precum: fildes, ebonita, lucita, toate acrilurile de inalta tehnologie precum titanium si fibra de carbon impreuna cu cele mai pretioase metale inconformitate cu traditia clasica a Florentinei, precum: aur, argint si fine materiale de bijuterii.

Visconti a fost in numeroase ocazii sponsorul oficial a mari evenimente culturale de faima mondiala. Primul dintre acestea inconformitate cu importanta istorica, semnarea de incetare a Razboiului rece, a fos Tratatul NATO-Russia la data de 28 Mai. 2002.

Atunci stilourile Visconti au fost alese pentru caracterul lor indiscutabil pentru a semna acesta intelegere istorica. Cel mai recent dintre acestea a fost sumitul G8 din L’Aquila. La acel eveniment stilourile au fost selectate de statul Italian sa fie oferite cadouri participantilor precum prim-ministri si sefi de stat.

Informații suplimentare

Brand

Visconti

Colectie

Visconti Tarots

Editie

limitate

Model

46503

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Visconti Tarots-The Sun and The Moon-stilou”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Showroom Bograve Luxury

Nu ai gasit ce cautai? Hai la showroom!

Showroom-ul Bograve este cel mai mare si mai complex showroom de profil din tara. Showroom-ul nostru se intinde pe o suprafata de aproximativ 400 de metri patrati, care este impartita in 4 incaperi de profil diferit: camera de articole promotionale, textile si rame, camera de trofee si plachete, camera de produse de fashion si articole din piele si camera cu produse de lux.

Adresa este:
Str. Baicului, Nr. 82, Cladirea Electroindustrial, Etaj 3, Sector 2, Cod Postal 021784, Bucuresti,
Tel.: (+4) 0721 323 203
Fax: (+4) 031.437.07.72

* Produsele personalizate se achita in avans si nu se pot returna.
* Toate produsele includ in pret personalizare gratuita, aceasta poate fi realizata prin trei tehnici diferite:

Gravura – laser C02
Gravura laser este un procedeu prin care se sterge un strat superficial de pe un material prin focalizarea asupra acestuia
a unei raze laser, urmand modelul ce se doreste gravat. Gravura cu laser se poate face pe o gama variata de materiale cum ar fi:
plastic, acrilic / plexiglass / stiplex, sticla, cristal, aluminiu eloxat, lemn, piele, hartie, pluta, marmura, granit, etc.

Gravura – laser YAG
Gravura cu laser Yag este solutia ideala daca doriti precizie si acuratete in personalizarea obiectelor promotionale.
Brichetele, pixurile, plachetele metalice, toate pot fi personalizate de noi prin folosirea procedeului de personalizare prin gravura cu laser YAG.

Gravura in diamant
Aceasta procedura are o gama larga de aplicabilitate, putandu-se obtine obiecte gravate cu o calitate ridicata rezistente in timp. Gravura cu diamant este o metoda des utilizata atunci cand se doreste personalizarea unor produse promotionale cum ar fi: pixuri, stilouri, brichete, sau transformarea produselor in unicat.