„În decursul secolului al XIX-lea nu a existat nici un artist care să simtă din plin criza conștiinței și a culturii occidentale, fiind conştient în egală măsură de acestea. Această conștientizare este cea care i-a permis artistului să se prezinte în noul secol ca fiind unul dintre protagoniștii unei noi viziuni dezolante”.
Detalii şi imagini istorice, capacitatea de a exprima sentimente comune prin intermediul unui simplu stilou: încă o dată, compania Visconti reuşeşte să transpună cu curaj aceste sentimente comune pe un stilou, fiind inspirată de ceea ce se poate considera, fără îndoială, cel mai dificil moment din istoria economiei mondiale – în afară de Primul şi al Doilea Război Mondial – de la începutul secolului al XX-lea până în momentul de față. Un anumit sentiment de angoasă și de nesiguranță generală, amplificat de o economie deja şubrezită, cuprinde pe toată lumea.
Cu toate acestea, trebuie să privim spre viitor cu optimism și încredere, lăsând ca temerile noastre să fie reprezentate în tablourile lui Munch, iar când toate acestea vor dispărea, vom zâmbi atunci când ne vom uita la țipătul transpus aici.
CARACTERISTICI:Edvard Munch „Ţipătul”
-colecţia de artă Visconti – Omagiu adus lui Edvard Munch
-ediţie limitată de 338 de bucăţi
-material: răşină de culoare neagră
-părţi metalice: argint 925
-peniţă: 14K 585
-sistem de umplere: piston
-tehnică: gravură în „pointe-seche”
-penita din aur 14kt
-ambalat intr-o cutie din lemn lacuit
Showroom Bograve Luxury
Nu ai gasit ce cautai? Hai la showroom!
Showroom-ul Bograve este cel mai mare si mai complex showroom de profil din tara. Showroom-ul nostru se intinde pe o suprafata de aproximativ 400 de metri patrati, care este impartita in 4 incaperi de profil diferit: camera de articole promotionale, textile si rame, camera de trofee si plachete, camera de produse de fashion si articole din piele si camera cu produse de lux.
Adresa este:
Str. Baicului, Nr. 82, Cladirea Electroindustrial, Etaj 3, Sector 2, Cod Postal 021784, Bucuresti,
Tel.: (+4) 0721 323 203
Fax: (+4) 031.437.07.72
* Produsele personalizate se achita in avans si nu se pot returna.
* Toate produsele includ in pret personalizare gratuita, aceasta poate fi realizata prin trei tehnici diferite:
Gravura – laser C02
Gravura laser este un procedeu prin care se sterge un strat superficial de pe un material prin focalizarea asupra acestuia
a unei raze laser, urmand modelul ce se doreste gravat. Gravura cu laser se poate face pe o gama variata de materiale cum ar fi:
plastic, acrilic / plexiglass / stiplex, sticla, cristal, aluminiu eloxat, lemn, piele, hartie, pluta, marmura, granit, etc.

Gravura – laser YAG
Gravura cu laser Yag este solutia ideala daca doriti precizie si acuratete in personalizarea obiectelor promotionale.
Brichetele, pixurile, plachetele metalice, toate pot fi personalizate de noi prin folosirea procedeului de personalizare prin gravura cu laser YAG.

Gravura in diamant
Aceasta procedura are o gama larga de aplicabilitate, putandu-se obtine obiecte gravate cu o calitate ridicata rezistente in timp. Gravura cu diamant este o metoda des utilizata atunci cand se doreste personalizarea unor produse promotionale cum ar fi: pixuri, stilouri, brichete, sau transformarea produselor in unicat.

Recenzii
Nu există recenzii până acum.