Știință și Etică, Al Treilea Mileniu și Secularism, Laicism şi Religie, acestea sunt doar câteva din marile teme ale omenirii, care concurează adesea între ele, opunându-se.
Globalizarea a contribuit la această dihotomie: deşi la sfârşitul secolului trecut știința și raționalismul păreau să prevaleze, cel puțin în toate țările industrializate, în mileniul trei, din cauza incertitudinilor datorate în mare parte atacului din 11 septembrie, religia a devenit din ce în ce mai semnificativă nu doar din punct de vedere spiritual, ci și, din păcate, al promovării conflictelor, ca urmare a apariţiei noilor societăți multietnice.
Această serie de evenimente a adus religia tot mai mult în centrul vieții noastre, influenţând percepția noastră asupra politicii.
Compania Visconti a acordat întotdeauna o atenţie deosebită creațiilor sale, ţinând cont de anumite aspecte și folosind teme care ne influenţează, ne modifică sau ne descriu viața: această colecţie de stilouri în ediţie limitată este dedicată tuturor religiilor din lume, iar numele acesteia este (nu întâmplător) MYSTIC PENS (STILOURI MISTICE)
Biblia, cea mai citită și tipărită carte din lume va da startul în cadrul acestei colecții prin două ediții care reflectă cele două mari religii legate de acesta: Creştinul și Iudaismul.
BIBLIA CREŞTINĂ.
Acest stilou este turnat dintr-o singură bucată de rășină de culoarea fildeşului, iar capacul are aceleași dimensiuni ca şi corpul stiloului. Această alegere ne reamintește de împărţirea în Vechiul Testament (corpul stiloului) și Noul Testament (capacul).
Pe corpul stiloului, artistul nostru a reprezentat cele mai importante scene din Vechiul Testament: Adam și Eva, Arca lui Noe, David și Goliat, Avraam și Isaac, Moise și Decalogul, în timp ce pe capac putem vedea scene din viața lui Iisus: Naşterea, Botezul, Cina cea de taină și Înălțarea la cer.
Capul şi capacul orb, cu cele 10 faţete laterale, ne reamintesc de Decalog-forma lor și gravura în ebraică de pe capacul orb amintesc de cele două table de piatră.
Graalul Sfânt este ascuns în interiorul capacului orb și are funcția de a activa sistemul de umplere Power Filler.
Tehnica de pictură: realizată complet în Florența și inspirată de xilografia Dürer, este o ÎMPODOBIRE CU MOTIVE PICTATE, care nu a mai fost realizată înainte pe un stilou și este foarte rară pe alte obiecte, fiind o tehnică foarte dificilă.
Folosind această tehnică, rășină este gravată în „pointe-seche”, iar apoi este umplută cu cerneală pentru calcografie și colorată prin tehnica grafică a lui CLAUDIO MAZZI.
CARACTERISTICI:
-ediţie limitată de 999 de stilouri din argint vermeil (împodobire cu motive pictate de culoare neagră)
-ediţie limitată de 99 de stilouri din aur antic 750 (împodobire cu motive pictate sepia)
-material: Răşină de culoarea fildeșului
-peniţă stilou: 18K 750 cu alimentator din fildeș
-sistem de umplere: Power Filler
-tehnică grafică: Împodobire cu motive pictate realizată de Claudio Mazzi
Recenzii
Nu există recenzii până acum.